5 lecturi ideale pentru primăvară

Fiindcă a venit în sfârșit primăvara și vremea a început să țină cu noi, m-am gândit că ar fi frumos să vă recomand câteva cărți ideale pentru o lectură în parc, la umbra unui copac proaspăt înflorit, profitând de atmosfera de sărbătoare din aer. Mai ales că avem câteva zile libere de Paște, este perfect să ne relaxăm cu o lectură de calitate. Cărțile recomandate sunt din domenii diferite, dar toate au un punct comun, fiindcă oricât de deosebite ar fi poveștile, ele ne transmit un mesaj pozitiv. Așa că dacă le aveți deja în bibliotecă dar încă nu ați făcut cunoștință cu ele, vă îndemn la lectură. O primăvară frumoasă vă doresc!

5. „Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry” de Joyce Rachel

Romanul, publicat în 2014, este unul excepțional, fiindcă tratează tema delicată a relațiilor de cuplu, prezentând o călătorie inițiatică a unui pensionar, Harold Fry, care decide să plece într-o călătorie ce ar părea imposibilă pentru un bărbat de vârsta lui. Decizia de a pleca este generată de faptul că Harold Fry primeşte o scrisoare de la o veche colegă de muncă, Queenie Hennessy, care se află pe patul de moarte într-un spital, dorind să-şi ia rămas bun. După mai multe ezitări, personajul principal decide ca în loc să trimită o simplă scrisoare drept răspuns lui Queenie, să parcurgă cei aproape 800 km până la spital pe jos, în speranţa că aşa o va menţine pe Queenie în viaţă. Povestea însă este mai mult decât pare din această descriere, fiindcă întreaga călătorie îl va schimba atât de tare pe Harold Fry, încât acesta va deveni un alt om la finalul romanului.

4. „Viața pe un peron” de Octavian Paler

Am decis să includ în aceste recomandări și un roman românesc foarte bun, fiindcă aș spune că el va lăsa urme adânci în mintea și sufletul cititorului. Într-adevăr, nu este un roman foarte ușor de digerat, fiind plin de metafore și cugetări filozofice, însă mesajul său este unul general valabil. Lectura se simte mai mult decât se citește, iar dacă așteptarea în gară a unui tren care nu va sosi niciodată poate transmite un mesaj deprimant, finalul este cât se poate de pozitiv și ne îndeamnă să privim viața dintr-o altă perspectivă.

3. „Extrem de tare şi incredibil de aproape” de Jonathan Safran Foer

Romanul descrie o poveste de-a dreptul înduioșătoare, amuzantă și sensibilă despre iubirea pentru tată. Povestea este relatată din perspectiva unui băiețel „special”, de 9 ani, care și-a pierdut tatăl în atentatele de la 11 septembrie 2001. El descoperă printre obiectele rămase de la tatăl său și o cheie care se află într-un plic pe care scrie doar „Black”. Astfel începe o căutare a încuietorii potrivite, călătorie în care ajunge să înțeleagă mai multe despre tatăl său și să cunoască personaje cu un rol foarte important în întreaga poveste.

2. „Leagănul pisicii” de Maurice Baring

Romanul prezintă o poveste de iubire, configurând o imagine subtilă, dar complexă a societăţii britanice de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tânăra Blanche Clifford, sfătuită de părintele său, decide să rupă logodna cu un tânăr ofiţer fără perspective, pe care îl iubea, pentru a intra într-un mariaj convenţional cu prinţul italian Guido Roccapalumba. Blanche părăsește locul în care a copilărit și a cunoscut adevărata dragoste, ajungând să cucerească lumea mondenă a Romei și să cunoască duritatea unei societăți care o prinde în ițele ei. Titlul provine de la celebrul joc cu același nume, „legănul pisicii”, iar destinele personajelor din carte se intersectează la fel ca în acest joc. Lectura este una ușoară și relaxantă.

1. „Cele 40 de legi ale iubirii” de Elif Shafak

Romanul lui Elif Shafak este o adevărată capodoperă a literaturii universale, prezentând iubirea dintr-o perspectivă ideală. Ella Rubinstein, o mamă casnică și nefericită, în pragul vârstei de 40 de ani, se angajează la o agenție literară unde i se cere să scrie un referat despre romanul unui autor necunoscut. În acest fel, ea va descoperi povestea fascinantei legături spirituale dintre faimosul poet persan Rumi și dervișul sufit Shams din Tabrīz. Această poveste îi schimbă viața căci între Ella și Aziz Zahara, autorul romanului, începe un schimb epistolar, apoi se înfiripă o minunată poveste de dragoste.

Leave a Reply