Adevărata poveste de dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi Devi

Despre povestea de dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi Devi s-a scris mult, publicul fiind foarte curios să afle ce s-a întâmplat în realitate între cei doi. Există mai multe opinii, alimentate în principiu, de faptul că ambii au scris câte un roman care tratează aceeași poveste de dragoste, însă din perspective diferite, contrazicându-se unul pe altul în anumite puncte ale narațiunii.

Romanul lui Eliade, intitulat chiar „Maitreyi”, a fost publicat în 1933, la scurt timp după ruptura dintre cei doi și are la bază jurnalul autorului din acea perioadă. În schimb, Maitreyi a publicat romanul „Dragostea nu moare” abia în 1972, după mai bine de 40 de ani de la evenimentele relatate de Eliade. Indianca a folosit drept sursă pentru romanul său numai propriile amintiri, despre care ea însăși afirmă că sunt alterate de trecerea timpului.

Povestea de dragoste a început atunci când Eliade, în vârstă de 21 de ani, călătorește în India pentru a studia sanscrita și se mută chiar în casa profesorului său, Dasgupta. Acolo o cunoaște pe fiica maestrului său, Maitreyi, în vârstă de doar 16 ani, de care se va îndrăgosti, însă nu la prima vedere, ci abia atunci când ajunge să petreacă mai mult timp cu ea. Până în acest punct, ambele relatări se suprapun. Ceea ce urmează este incert din perspectiva veridicității, fiindcă fiecare dintre eroi va prezenta o versiune diferită.

Poate la prima vedere s-ar crede că versiunea relatată de Eliade se aproprie mai mult de adevăr, fiindcă se bazează pe jurnalul autorului și nu este alterată de trecerea timpului, însă este interesant contextul în care Eliade a scris romanul. Odată întors în țară, acesta află despre organizarea unui concurs de manuscrise al cărui premiu de 20.000 de lei îl tentează și astfel se apucă de redactarea romanului care trebuia finalizat într-un timp foarte scurt. Prin urmare, este posibil ca Eliade să fi fost determinat în mare măsură de acest concurs în scrierea romanului și să relateze povestea într-un mod cât mai stilizat, exotic și picant, astfel încât el să-i aducă marele premiu și, ulterior, să prindă la public.

Însăși Maitreyi îl acuză pe Eliade de faptul că acesta și-a folosit imaginația în scrierea romanului, alterând o parte din evenimentele petrecute în realitate: „Mircea, ţi-o spun, fantezia e frumoasă iar adevărul e şi mai frumos. Dar adevărul e pe jumătate teribil pentru mine, cartea ta e un coşmar. Eram o fetişcană care, uneori, se juca de-a filozoful! Nu eram o enigmă. Misterul meu e creaţia ta. Adori fantasticul şi irealul. Dar acum eu am venit cu adevărat, pentru a săvârşi o faptă cu neputinţă de înfăptuit.” Ea a dorit să sublinieze că romanul ce îi poartă numele conține elemente fictive, fantastice, în sitlul clasic cu care Eliade ne-a obișnuit și că se distanțează de realitate traită de cei doi. Este foarte posibil ca Maitreyi să aibă dreptate, fiindcă până la urmă, Eliade a fost un scriitor care nu a urmărit să-și relateze povestea propriei vieți, ci să creeze o operă cât mai bună, bazată în principiu pe elemente fantastice, fiindcă acestea îi caracterizau stilul.

Interesant este faptul că Eliade nu s-a sfiit în a folosi numele real al protagonistei, însă cu toate acestea, Maitreyi ajunge să afle despre existența cărții ce îi poartă numele abia după patru decenii de la publicare. Deși la acel moment își întemeiase deja o familie și era fericită, ea se simte jignită de opera lui Eliade și dorește să-i răspundă. Romanul „Dragostea nu moare” nu este deci o operă scrisă din dorința de a face cunoscută povestea lor de dragoste, fiindcă astfel publicarea sa ar fi fost evident timpurie, ci apare mai degrabă ca un răspuns prin care să-și șteargă imaginea pătată. Principalul motiv care a determinat-o în scrierea propriei versiuni a poveștii de iubire este negarea scenelor de amor pe care Eliade le-a inclus în romanul său, despre care Maitreyi afirmă că nu ar fi existat în realitate.

Probabil cel mai mare impediment în povestea de dragoste dintre cei doi este conflictul cultural generat de lumile complet diferite din care proveneau cei doi protagoniști. Maitreyi consideră că Eliade nu a ajuns niciodată să o cunoască cu adevărat și că majoritatea afirmațiilor lui din carte se bazează de fapt pe supoziții ori pe simple elemente fictive: „Poate că el era convins că părinţii mei şi cu mine îi întindem o capcană, să-l înhăţăm, ca pe un mire acceptabil! Datorită acestei idei preconcepute, el nu a izbutit să mă înţeleagă, niciodată. Iar eu nu mi-am deschis niciodată mintea dinaintea lui, nu am avut timp. Exact din acest motiv, în cartea lui, el mi-a pus în gură nişte confesiuni absurde. Pare că nesătula lui dorinţă îl face să abuzeze de o stranie fantezie.”

După publicarea cărții „Dragostea nu moare”, în 1973, cei doi se întâlnesc la Chicago prin intermediul unui prieten comun. Profesorul Pabitra Sarkar, unul dintre martorii acelei întâlniri, afirma în legătură cu aceasta: „Maitreyi Devi radia. La fel, şi Eliade. Nu ştiu ce gândeau, dar cred că amândoi erau fericiţi. Însă Eliade era un bătrân urât, ştiam ca nu fusese prea frumos nici în tinereţe şi nu înţelegeam cum s-a îndrăgostit Maitreyi de el…”.

Probabil întâlnirea a avut un impact foarte mare asupra lui Maitreyi, fiindcă indianca făcut un popas și la Bucureşti pentru a le cunoaşte pe mama şi pe sora lui Eliade.

Prin urmare, oricât de tentați am fi să credem că Eliade și Maitrey au trăit o poveste de dragoste extrem de pasională și pentru care ar fi fost dispuși să facă orice sacrificiu, ar trebui să fim conștienți de faptul că expunerea iubirii lor într-un roman nu îi garantează în niciun caz veridicitatea, mai ales că cele două versiuni sunt diferite. Din contră, prezentarea propriei povești de dragoste l-a determinat, cel puțin pe Eliade, să opereze anumite modificări de amorul artei. În mod evident, singurii care știu cu adevărat experiența poveștii lor de iubire sunt cei doi protagoniști. Fiecare a decis să-și expună propria versiune, iar cititorii sunt îndreptățiți să aleagă povestea care li se pare cea mai apropiată de adevăr.

658x0_maitrey2

Comments

  1. imaginarycoffee

    Am citit și versiunea lui Eliade, „Maitreyi”, și versiunea ei, „Dragostea nu moare” și mi-am dat seama cât de diferit poate fi privit, trăit sau prezentat același lucru.Frumos articol!

    1. Post
      Author
      Ingrid

      Mulțumesc! Și pe mine m-a suprins perspectiva diferită și tocmai asta face povestea foarte interesantă

Leave a Reply