„Bastarda Istanbulului” de Elif Shafak sau cum să călătorești în Turcia de pe canapeaua ta

bastarda_instanbulului_copertaDespre Elif Shafak am auzit de ceva ani, dar nu am ajuns totuși să-i cumpăr prea multe cărți. De fapt, „Bastarda Istanbulului” e singura carte cumpărată în format fizic, după vreo 20 de minute de îndoieli în fața raftului. Aveam dorința de a citit o carte bună, care să mă prindă, autoarea era lăudată, cartea este apreciată ca fiind cea mai bună a ei, deci avea rețeta perfectă pentru a fi luată de pe raft și achitată cât mai repede pentru a ajunge acasă și a mă delecta cu ea. Totuși, îndoiala mea a venit din faptul că am mai citit (deși nu finalizat) în format electronic o altă carte scrisă de Shafak, „Lapte negru”, foarte apreciată și lăudată și ea, care însă pe mine nu m-a prins. La vremea aceea căutam tot o carte bună care să ma destindă, fiind tocmai ieșită din sesiune, deci cu dorința de a citi orice altceva ce nu are legătură cu facultatea. De ce nu m-a prins? Greu de spus, tema cărții e una interesantă, depresia postnatală și lupta pe care o duce o femeie întrebându-se dacă vrea sau nu să aibă copii, într-o societatea în care decizia de a nu avea copii este revoltătoare. Autoarea nu scrie prost, nu pot să zic că m-a plictisit, dar nici nu îmi stârnea dorința de a continua cititul după ce lăsăm cartea din mână câteva ore pentru a mă ocupa de alte activități. Prin urmare, m-am dat bătută pe la jumătatea cărții.

Surprinzător, aceeași senzație am avut-o și cu „Bastarda Istanbulului”, adică îmi plăcea mult atunci când o citeam, dar după ce făceam o mică pauză parcă nu voiam să o reiau. Totuși, e o carte bună. Ce mi-a plăcut cel mai mult la ea a fost faptul că mi-a adus aminte de cărțile lui Eliade, de temele lui care se împletesc cu fantasticul, dar si de Cella Serghi, în special de cartea “Fetele lui Barotă”. Nu avea deci cum să nu-mi placă cartea, ținând cont de faptul că cei doi autori români menționați se numără printre preferații mei.

Cartea este dominată de figuri feminine fascinante, îți face cunoștință cu o parte din cultura Turciei, chiar îți oferă informații istorice despre războiul turco-armean din 1920, autoarea fiind pasibilă de 3 ani de închisoare pentru afirmațiile făcute în carte în acest sens. Nu aș spune că există un personaj principal, tocmai acesta este farmecul cărții, pentru mine toate figurile întâlnite joacă un rol principal. Romanul urmărește căutarea identității care se finalizează cu regăsirea colectivă. Fiecare personaj este diferit, fascinant în felul său, iar cartea urmărește destinul a doua familii pe o perioadă destul de lungă de timp.

Deși finalul nu m-a surprins deloc, mă așteptam la el, totuși cartea mi-a plăcut foarte mult și o recomand cu dragă inimă, subliniind însă faptul că este un roman întortocheat, nu tocmai tipic, dar care te transpune în lumea pe care o descrie. Eu am simțit că am călătorit în Turcia de pe canapeaua mea în timp ce o citeam. Ca bonus, te face să dorești să încerci bucătăria turcească.

P.S. – rodiile de pe copertă nu au un rol întâmplător.

 

Comments

  1. anasylvi

    Tocmai am citit si eu prima carte de Elif Shafak, “Cele patruzeci de legi ale iubirii” si chiar mi-a placut, ma tenteaza sa incerc si alte titluri ale autoarei. Multumesc pentru frumoasa recomandare!

    1. Post
      Author
      Ingrid

      Mulțumesc și eu pentru feedback! O să-mi cumpăr cât mai repede “Cele patruzeci de legi ale iubirii”, am auzit prea multe cuvinte frumoase despre ea 🙂

    1. Post
      Author

Leave a Reply