Exercițiu de empatie: „Ce se întâmplă în iubire” de Alain de Botton

Alain de Botton este o figură destul de controversată în domeniul literaturii contemporane, abordând teme sensibile care stârnesc, în mod inevitabil, reacții profunde din partea publicului. Romanul Ce se întâmplă în iubire” se numără printre bestseller-urile sale, depășind cadrul unei simple ficțiuni și fiind mai mult o carte de analiză psihologică care te face să reflectezi asupra unor aspecte importante ce privesc relația de cuplu.

Autorul lansează o teorie diferită despre iubire, urmărind evoluția unui cuplu de-a lungul timpului (mai exact, 16 ani de căsnicie) dintr-o perspectivă ușor deosebită de cea clasică, oferind explicații ce au un rol esențial în înțelegerea reacțiilor personajelor. El se bazează pe analiza aprofundată a unor etape esențiale prin care trece, în mod concret, cuplul Rabih și Kirsten, dar care reprezentă, în realitate, etape pe care orice relație de lungă durată le experimentează la un moment dat. Prin urmare, cuplul Rabih și Kirsten nu reprezintă decât un pretext pentru a diseca teme generale precum iubirea de la începutul unei relații, romantismul, viața de cuplu după apariția copiilor, adulterul și iubirea matură.

Romanul reprezintă un adevarat exercițiu de empatie pentru că redă faptele în mod obiectiv, cu detașare, căutând să sublinieze cauzele reale ale acestora, motive care însă nu sunt atât de evidente pentru cei implicați emoțional, ele apărând mai degrabă ca reacții firești, obișnuite, instinctuale pentru cele două personaje. Însă pentru cititor, reacțiile au o explicație precisă care te determină să nu le critici, ba chiar să le înțelegi pe fiecare în parte și să îți pui întrebarea: eu cum aș reacționa în aceleași condiții?

Romanul nu lansează numai întrebări despre iubire, ci oferă și răspunsuri analitice, fiind structurat într-o formă ce constă în redarea obiectivă a unor evenimente, urmată de analiza și explicarea separată a acestora de către autor, care dobândește rolul unui psiholog. Exercițiul este extrem de util și îți creează senzația că fiecare dintre cei doi eroi este îndreptățit la manifestările sale. Chiar și tema adulterului este tratată cu atâta tact, încât reacția firească pe care ți-o generează este nu de a judeca și critica, ci din contră, de a înțelege, empatiza cu personajul.

Finalul romanului îți oferă o senzație de satisfacție și o lecție despre cum să-l înțelegi și să-l tratezi pe omul de lângă tine, astfel încât să treceți peste obstacolele firești dintr-o relație. Abia după 16 ani împreună, eroii romanului își dau seama că sunt pregătiți de căsnicie, fiindcă oricât de pregătit te-ai putea simți la un moment dat să-ți iei un angajament de lungă durată, nu ai cum să știi acest lucru cu adevărat decât experimentându-l.

În final, voi lăsa un citat din roman pe care îl consider relevant pentru esența acestuia și care sper să vă determine să-l citiți. De asemenea, la finalul articolului veți găsi un link către un interviu foarte interesant cu un psiholog clinician care tratează aceeași temă. Sper să vă placă!

„Lumea ne supără, ne dezamăgeşte, ne frustrează şi ne răneşte în nenumărate feluri la tot pasul. E prea greu să încerci să stabileşti cine-ar putea fi cu adevărat de vină […].

Există o singură persoană căreia îi putem prezenta catalogul nostru de plângeri, o singură persoană care poate primi toată furia noastră cumulată faţă de nedreptăţile şi imperfecţiunile vieţilor noastre. Bineînţeles, este culmea absurdului să dăm vina tocmai pe această persoană. Asta însă ar însemna să înţelegem regulile după care operează iubirea. Tocmai din cauză că nu putem ţipa la forţele care sunt cu adevărat răspunzătoare, ne supărăm pe cei despre care suntem siguri că vor accepta cel mai bine să-i învinovăţim. Ne răfuim cu oamenii cei mai cumsecade, cei mai înţelegători şi cei mai loiali de lângă noi, pe cei despre care putem fi convinşi că nu ne-au făcut rău, dar care ne rămân alături în timp ce noi îi bruftuluim fără milă.

Acuzaţiile pe care le îndreptăm împotriva celor pe care-i iubim nu au nici un fel de logică. N-am spune lucruri atât de nedrepte nimănui altcuiva de pe pământ. Însă reproşurile noastre sunt o formă ciudată de intimitate şi de încredere, un simptom al iubirii înseşi, şi, în felul tipic fiecăruia dintre noi, o manifestare pervertită a implicării. În timp ce-i putem spune ceva rezonabil şi politicos oricărui străin, doar în prezenţa persoanei iubite credem din toată inima că avem îndrăzneala de-a fi extravagant şi nemărginit de nerezonabil.”

Interviu psiholog clinician și psihoterapeut legat de tema relațiilor de cuplu:

Comments

  1. Jana

    O recenzie minunata! Felicitari!
    Pentru mine stilul a fost greoi, insa ceea ce m-a motivat sa-l citesc pana la capat au fost anume „explicatiile” pe care le da autorul la fiecare dintre replicile si comportamentele celor 2 soti. Am primit multe raspunsuri si ajungi sa privesti mult mai profund propria relatie.

    1. Post
      Author
  2. Pingback: Ce mai citim? Despre „moda” cărților psihologice – SURSA DE CĂRȚI

Leave a Reply