Ce mai citim? Despre „moda” cărților psihologice

Deși sunt înnebunită după literatura anilor trecuți, mai ales după cea din perioada interbelică, încerc să țin pasul și cu ce se scrie în prezent. Chiar dacă se scrie mult și nu neapărat „bun întotdeauna, nu sunt o critică înrăită a literaturii contemporane, fiindcă am întâlnit destule opere care să mă atingă și să-mi demonstreze că și astăzi găsim scrieri calitative. Ce apreciez cel mai tare la literatura prezentului, este faptul că există o tendință către dezvoltarea laturii psihologice, temă care pe mine m-a fascinat dintotdeauna chiar și la autorii mai vechi. Astăzi există mai multă informație în domeniu, iar multe cărți vin într-un scop educativ, având rolul de a ne învăța cum să ne creștem această latură.

Prin urmare, articolul de astăzi își propune să dezbată tema cărților psihologice, cu care se pare că am fost bombardați în ultima perioadă. Se scrie mult, ce-i drept, iar o mare parte dintre autori repetă cam aceleași reguli sub o formă sau alta, prin care ne învață cum să ne creștem stima de sine și să avem viața mult dorită. Am întâlnit destule cărți care își propun să-ți schimbe viața în câțiva pași și vreau să mărturisesc că astfel de promisiuni mi se par amuzante. Am citit și eu câteva cărți ce abordează astfel de teme și promisiuni și, deși nu am ceva împotriva lor, cred totuși că reprezintă un mic pericol pentru societate dacă informația este primită într-o formă trunchiată, așa cum pare a fi livrată în aceste cărți. Ce vreau să spun este că sunt perfect de acord cu exercițiul de lucru cu sine, cu încercarea de creștere a încrederii în propria persoană și abordarea unei atitudini optimiste, însă aceste cărți nu reprezintă în sine rețeta succesului. Desigur, o carte îți poate deschide ochii și te poate îndemna să abordezi o atitudine diferită de cea pe care o practicai anterior, însă ce mă deranjează cel mai tare la aceste cărți este faptul că ele pun accentul strict pe persoana ta, fără a încerca să dezvolte și capacitatea de empatie. Ca o primă recomandare pentru lectura tip self-help, o să menționez cartea lui Jeff Keller, „Atitudinea este totul”, care prezintă câțiva pași importanți pentru a ne crește încrederea în propria persoană și pe care am citit-o chiar cu plăcere, fără să mi se pară clișeistică precum alte cărți din domeniu, iar povestea de viață a autorului este chiar interesantă.

Cred însă că lectura noastră în domeniul psihologic nu ar trebui să se oprească aici, fiindcă ar fi ușor superficial să o lăsăm la acest nivel de dezvoltare. Se conturează în ultima perioadă noțiunea de „empatie”, cuvânt care a fost introdus în DEX cu ceva timp în urmă. Ce înseamnă empatia în concret? Noțiunea reprezintă o identificare, prin trăire, cu alte persoane, cum ar fi eroii cărților, printr-o interpretare a eului altora după propriul eu, adică, în concret, capacitatea unui om de a se pune în pielea altei persoane și de a încerca să simtă ce simte aceasta într-o anumită situație, deși cel care face acest exercițiu, nu a experimentat situația respectivă. Această capacitate stă la baza evoluției societății și cred că ne ajută nu numai în a-i înțelege pe ceilalți, ci ne ajută, într-un final, să ne cunoaștem chiar pe noi. Studiile din domeniul psihoterapiei atestă faptul că e mult mai ușor să observi anumite trăsături comportamentale și să identifici cauza lor la cel de lângă tine decât la propria persoană, prin urmare cred că dezvoltarea empatie duce la un rezultat benefic pentru toată lumea. Vă recomand în acest sens „Ce se întâmplă în iubire” de Alain de Botton, un roman care propune un exercițiu de empatie în relația de cuplu și te îndeamnă la înțelegerea modului în care tu funcționezi într-o relație prin înțelegerea partenerului tău. Recenzia cărții se găsește aici pentru cei interesați: Excercițiu de empatie – „Ce se întâmplă în iubire” de Alain de Botton.

Un lucru ușor curios pe care l-am sesizat acum ceva timp este faptul că deși substantivul „empatie” se regăsește în DEX, cu toate acestea verbul „a empatiza” încă nu există în dicționar. Acest lucru mi se pare chiar relevant pentru stadiul în care societatea noastră se regăsește la momentul actual. Mai exact, cunoaștem, vag sau poate chiar destul de bine, ce semnifică fenomenul empatiei, dar încă nu suntem destul de deschiși pentru a-l experimenta, fiindcă tot ceea ce este nou aduce un sentiment de teamă, iar oamenilor le este cel mai teamă de propriile sentimente. Lucrul cu sine în dezvoltarea propriei empatii poate fi un exercițiu dificil, de aceea vă recomand o carte extrem de bună în domeniu, Probe de empatie” de Leslie Jamison, care a primit Premiul pentru non-ficțiune Graywolf Press. Autoarea pornește de la propria experiență de actor medical, când era plătită să mimeze simptome pentru care studenții la Medicină trebuiau să găsească un diagnostic. Fiind confruntată cu suferința, reală sau închipuită, autoarea dezvăluie nevoia impetuoasă, atât în planul personal, cât și în cel cultural, de a simți.

De asemenea, cele două romane ale lui Irvin Yalom, „Minciuni pe canapea” și „Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru„ sunt două cărți care lansează teme foarte interesante pe subiectul psihologiei și al descoperirii propriei persoane, iar perspectiva din care sunt redate – chiar dacă pare neobișnuită, fiind cea a psihiatrului – ne poate ajuta să ne identificăm chiar mai ușor în narațiune. Recenzia primului roman menționat se găsește chiar aici: „Minciuni pe canapea” – psihologia unui psihoterapeut, așa că puteți verifica dacă o astfel de temă v-ar interesa, aruncând un ochi.

De asemenea, aș dori să știu voi ce cărți de psihologie și de dezvoltare a empatiei ați citit și v-au impresionat? 🙂

Comments

  1. anasylvi

    Uite ca nu prea am citit carti pe acest subiect si cu aceasta ocazie iti multumesc pentru recomandarile facute. Eu cred ca empatia este un mod natural, care poate fi dezvoltat sau inhibat, iar teama este de multe ori un obstacol in constientizare si deschidere, pentru ca empatia implica deschidere. Cat despre a ne cunoaste pe noi insine, probabil teama e si mai mare. Pot sa spun ca am gasit aceasta zona explorata si in romane din alte genuri, sau poate pe mine m-au purtat cu gandul (sau sentimentul) in acest sens.

    1. Post
      Author
      Ingrid

      Mă bucur mult că ți-au plăcut recomandările! Și pe mine m-au dus cu gândul foarte multe romane la ideea de empatie, însă am preferat să le recomand pe cele care presupun un exercițiu conștient în dezvoltarea ei. Aștept părerea ta și după ce citești cărțile! 🙂

Leave a Reply