Despre tragicul destin al surorilor Brontë

Charlotte, Emily și Anne sunt cele trei surori Brontë ale căror nume au marcat literatura universală a secolului al XIX-lea și care, în mod indubitabil, ar fi contribuit enorm la dezvoltarea acesteia dacă viața lor nu ar fi fost curmată într-o manieră de-a dreptul tragică. De fapt, destinul surorilor a fost unul trist încă din copilărie, întrucât mama lor a decedat, probabil de tuberculoză, la scurt timp după nașterea celei mai mici dintre ele, Anne. Ele au rămas, alături de celelalte două surori și un frate, în grija tatălui, un preot anglican rece și dur, adeseori violent și a mătușii din partea mamei, care va deceda la fel ca sora sa. În realitate, întreaga familie Brontë pare a fi lovită de un blestem, fiindcă niciunul din cei șase frați nu apucă vârsta de 40 de ani din cauza tuberculozei. Singurul din familie care supraviețuiește este tatăl copiilor, care va muri la 84 de ani.

Fiind trimise la internat, două din surorile mai mari decedează la vârsta de 9, respective 10 ani din cauza condițiilor de trai îngrozitoare. Charlotte și Emily sunt luate înapoi acasă din internat într-o stare precară de sănătate. Ani mai târziu, Charlotte va folosi imaginea internatului în care a trăit în celebrul roman Jane Eyre”. De altfel, o parte din scenele folosite în romanele celor trei surori sunt inspirate de întâmplări reale din viața acestora.

Talentatele surori erau atrase de diverse modalități de manifestare artistică: scriau poezii și piese de teatru, erau preocupate de pictură. Charlotte a ajuns să-și prezinte câteva dintre desene la o expoziție din Leedes, iar operele ei au fost foarte bine primite de public. Când au crescut, Charlotte și Emily au lucrat ca profesoare, iar Anne a devenit guvernantă, visul celor trei fiind de a-și crea propria școală cu internat, însă acesta nu s-a materializat.

În 1846, ele publică pentru prima dată un volum de poezii denumit „Poeme” sub pseudonime masculine, întrucât la acea vremea literatura scrisă de femei era luată în derâdere. Charlotte ar fi descoperit din întâmplare versurile scrise de Emily, moment în care și Anne a recunoscut că are preocupări similare, iar la inițiativa celei dintâi poeziile au fost publicate în volumul care, din nefericire, s-a vândut în doar două exemplare.

Sub eșecul respingerii primei încercări de expunere în domeniul literar, surorile își iau inima în dinți și decid să-și publice romanele. În 1847, Charlotte publică romanul „Jane Eyre” sub pseudonimul Currer Bell, care are un succes nesperat și devine una dintre cele mai vândute cărți ale anului. Un an mai târziu, Anne publică romanul „Agnes Grey”, care nu se bucură de o reacție prea bună din partea publicului. Cu al doilea roman, „Necunoscuta de la Wildfell Hall”, Anne reușește să cunoască succesul, însă sub numele de Acton Bell. În schimb, primul și singurul roman semnat de Emily, „La răscruce de vânturi” sub pseudonimul Ellis Bell, este aspru criticat la acea vreme și nu înregistrează vânzări prea mari, deși astăzi este apreciat ca un roman de referință pentru literatura secolului al XIX-lea.

În ceea ce privește personalitatea celor trei surori, se cunoaște că Emily era o persoană introvertită, retrasă, ea afirmând că preferă mai degrabă compania animalelor decât a oamenilor. Charlotte era cel mai aspru critic al propriei persoane, se considera nedreptățită din cauza înfățișării sale exterioare, ceea ce a determinat-o să se retragă în scris. Anne, în schimb, a reușit să se detașeze de personalitatea melancolică a surorilor sale, chiar în romanele sale putându-se observa duritatea cu care tratează realitatea.

În 1847, anul triumfului literar al lui Charlotte, fratele lor moare, fiind dependent de opiu și alcool. La înmormântare acestuia, Emily răcește și se îmbolnăvește de tuberculoză, decedând trei luni mai târziu, la vârsta de 30 de ani. În primăvara anului 1849, Anne se stinge și ea din viață, la numai 29 de ani, lăsând-o pe Charlotte singură. Aceasta a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, iar în 1855 s-a căsătorit cu vicarul tatălui său. A mai trăit încă un an și a murit tot de tuberculoză, în timp ce era însărcinată, la vârsta de 37 de ani.

Destinul tragic al celor trei surori Brontë m-a marcat și m-a determinat să apreciez și mai mult operele acestora, dându-mi seama că temele abordate de ele sunt puternic înrădăcinate în propriile lor experiențe de viață. Poate în mod surprinzător, dintre toate operele scrise de ele, cel mai mult mi-a plăcut romanul lui Anne, „Necunoscuta de la Wildfell Hall”, care m-a atins prin revolta pe care acesta o manifestă asupra condiției femeii. Cred ca Anne a fost sora mai puțin cunoscută și apreciată de public cumva pe nedrept. Romanele ei nu au cunoscut un succes atât de mare tocmai pentru că societatea nu era pregătită pentru ele. Anne a reușit să creeze un roman puternic, cu personaje foarte bine conturate, care depășesc sensibilitatea și melancolia operelor celorlalte două surori, fiind mai bine ancorat în realitate.

Vouă care roman v-a plăcut cel mai mult? 🙂

Сёстры_Бронте

 

Comments

  1. Adela

    Interesantă informație! Merci pentru sugestie! Cred că Necunoscuta de la Wildfell Hall va fi următoarea pe listă!

    1. Post
      Author
  2. onadifferentpathblog

    Cu siguranța The Tenant of Wildfell Hall este cea mai unica dintre romanele surorilor Bronte. Chiar Charlotte si-ar fii dorit ca Anne sa nu fii scris vreodată cartea. Chiar îmi scriu dizertația despre romanul Wildfell Hall, unic pentru secolul 19 in Anglia

    1. Post
      Author
      Ingrid

      Super temă pentru lucrarea ta 🙂 Și mie mi se pare un roman special, care se distanțează de stilul celorlalte surori. Deși îmi plac toate romanele, cel al lui Anne e cu adevărat unic.

    2. Anne

      “Cea mai unica dintre romanele”? Asta e în limba română? Apoi, “și-ar fi dorit”, “să nu fi scris”, un singur “i”. Sper că nu vă scrieți “dizertația” în lb. română! Ar fi bine să nu mai scrieți nimic în lb română că o asasinați.

  3. Post
    Author

Leave a Reply