„Flori pentru Algernon” – jurnalul trecerii de la „om întârziat” la geniu

Un roman emoționant, ce îți testează capacitatea de empatie în legătură cu oamenii diferiți de tine, oamenii greu înțeleși și netolerați de societate, un roman ce îți propune un exercițiu de imaginație punându-te în fața următoarei situații: ce ai face dacă mâine ai putea deveni mai inteligent decât astăzi? Mai mult, crezi că asta îți va aduce fericirea?

Charlie este un tânăr „întârziat” de 32 de ani, născut cu o formă de retard mintal, renegat și, într-un final, abandonat de părinții care, deși îl iubeau, nu au reușit să treacă niciodată peste dezamăgirea de a nu avea un copil normal, care să se poată juca și să poată înțelege lucrurile ca ceilalți copii de vârsta lui.

În ciuda vieții limitate pe care o duce din cauza problemelor psihice, reușește să lucreze într-o brutărie ca om de curățenie. Este fericit, simte că are prieteni împreună cu care poate râde, dar devine din ce în ce mai tentat de propunerea dr. Strauss de a fi „cobaiul” unui experiment de sporire artificială a inteligenței, în paralel cu același experiment efectuat asupra șoricelului Algernon.  Ce este interesant de menționat, este faptul că Charlie se identifică cu șoricelul, simte că va avea același destin cu cel al animăluțului, începând să lege o relație foarte puternică bazată pe o afecțiune necontrolată, simțind nevoia chiar să se izoleze alături de el. Exercițiul are o  finalitate necunoscută, neștiindu-se care ar putea fi riscurile: ar fi putut rămâne la fel, ar fi putut deveni un geniu, ar fi putut dobândi o inteligență peste medie și apoi să cunoască o decădere care să îl aducă într-o situație mai rea decât cea actuală. Rămâne de văzut, în urma lecturării, care va fi finalitatea experimentului, cu ce costuri dobândește Charlie un IQ uriaș, ce aduce acest lucru cu sine și dacă îl menține pentru tot restul vieții.

Romanul cuprinde întreg jurnalul lui Charlie, surprinzând perioada de tranziție de la „om întârziat intelectual” la geniu. Sugestivă în acest sens este chiar prima pagina a cărții, redactată aproape ininteligibil, problemele psihice ale personajului fiind vizibile din primele rânduri, după modul pueril de a gândi și de a se exprima al acestuia.

Ceea ce se întâmplă pe parcursul romanului ne arată încă o dată importanța covârșitoare a bagajului emoțional cu care plecăm în viață din copilărie, a urmelor adânci pe care le lasă experiențele trăite și simțite în familie asupra vieții de adult. Acest lucru se reflectă în toate încercările lui Charlie de a lega o relație cu o femeie, sechelele umilințelor mamei lui menținându-se toată viața. Deși evoluează intelectual, Charlie cel vechi îl urmărește pe toată durata vieții, nereușind să evolueze și emoțional.

Pe parcursul romanului am empatizat teribil cu personajul principal al cărții, momentul culminant pentru mine fiind acela în care Charlie își dă seama, după ce experimentul începe să dea roade, trezindu-se din întunericul în care trăise până atunci, că prietenii de la brutărie, în realitate, nu râdeau împreună cu el, ci de el. Experiența lui Charlie m-a făcut să înțeleg că inteligența nu reprezintă nimic fără dragoste și empatie și că întotdeauna supremația sufletului, a emoțiilor și a sentimentelor este cea care trebuie să dăinuie în detrimentul unei minți iscusite, lucru pe care societatea noastră începe să îl uite…

În final, vă voi lăsa un citat care cred că reflectă pe deplin esența romanului:

„Inteligența este unul dintre cele mai mari daruri ale omului. Dar de prea multe ori căutarea cunoașterii alungă căutarea dragostei. Am descoperit de unul singur și altceva, în ultimul timp, și vă ofer o ipoteză: inteligența fără aptitudinea de a dărui și de a primi afecțiune duce la epuizare mintală și morală, la nevroză și, posibil, chiar la psihoză. Și afirm că preocuparea și implicarea exclusiv intelectuală care neglijează relațiile dintre oameni nu poate duce decât la violență și suferință. Inteligența singură nu face două parale. Aici, în universitatea voastră, inteligența, educația, cunoașterea au devenit idoli importanți. Dar știu bine că toți ați pierdut din vedere un lucru: inteligența și educația care n-au fost temperate de afecțiunea umană nu fac nici cât o ceapă degerată.”

 

 

Comments

  1. anasylvi

    Inteligenta aceasta masurabila prin IQ s-a dovedit a nu fi mereu ceea ce pare. Mai nou, oamenii au descoperit importanta covarsitoare a EQ, a inteligentei emotionale. Oricum ar fi, atat oamenii cu IQ slab cat si cei cu IQ inalt au fost, de-a lungul timpului, discriminati intr-un fel sau altul de restul populatiei. Inteligenta ajuta, insa daca nu este insotita de intelepciune, da rateuri serioase. E un proverb: “Unde e minte multa, e si prostie multa”. 🙂

  2. Issabela

    O observație frumoasă. Exact acesta este și sentimentul cu care m-a lăsat carte! E trist să observăm că lipsește dramatic intenția oamenilor de a-și dezvolta și inteligența emoțională.

  3. Pingback: „Mințile lui Billy Milligan” – despre cum viața bate filmul – SURSA DE CĂRȚI

Leave a Reply