Recenzie „Cel care mă așteaptă” de Parinoush Saniee

Cartea lui Parinoush Saniee este emoție pură. M-a prins de la prima până la ultima pagină încât n-am putut să o mai las din mână, iar sentimentul de la momentul finalizării romanului a fost mai mult decât o simplă tristețe pentru că am terminat o carte atât de bună. De fapt, a fost o revoltă și un regret profund pentru drama tuturor femeilor din Iran, fiindcă personajul principal al cărții, Masumeh, este un simbol al întregii colectivități feminine iraniene.

Voi face câteva mențiuni inițiale despre roman și contextul în care a apărut, mențiuni relevante pentru esența lui și care vă pot ajuta să-l înțelegeți mai bine. De reținut că relatarea este una fictivă, deci nu este vorba despre povestea vieții autoarei, fapt care pe mine m-a surprins fiindcă, după finalizarea cărții, eram absolut convinsă că romanul este unul autobiografic. Sunt atât de multe detalii în acest roman despre care nu credeam că ar putea fi imaginate de cineva fără să le experimenteze în realitate. Explicația este că de fapt, Parinoush Saniee, în calitate de sociolog a realizat o cercetare despre condiția femeii în Iran, iar majoritatea întâmplărilor, elementelor și personajelor din roman au baze reale în această cercetare: „…nu doream să îmi prezint munca drept un şir statistic, aşa am ajuns să îmi pun cercetarea într-o formă ficţionalizată şi să aleg un simbol pentru fiecare factor de schimbare” declara aceasta într-un interviu.

Un alt aspect care trebuie menționat este că titlul original al cărții nu este „Cel care mă așteapta”, titlu care ne-ar putea face să credem că este vorba despre un roman de dragoste, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. Titlul este rezultatul preluării unei traduceri italiene a romanului, care, din nefericire, nu a fost tradus în limba română din limba de origine, ceea ce mă duce cu gândul la o alterare a descrierilor și replicilor, din nefericire. În realitate, în intriga romanului avem o poveste de dragoste care va marca profund viața personajului principal și toate întâmplările ulterioare, însă nu l-aș califica drept un roman de dragoste, fiind mai mult de atât. Titlul original este „My Shares” și urmărește să sublinieze munca depusă de autoare în cercetarea sa sociologică și modalitatea în care ea a dorit să-și expună rezultatele și concluziile obținute.

Un alt aspect foarte important este faptul că romanul a fost interzis de două ori în Iran, dar cu toate acestea a devenit cea mai bine vândută carte în țara care l-a renegat inițial. Cred cu tărie că acest lucru este o confirmare evidentă a modului în care faptele relatate în carte reflectă o dură realitate socială iraniană. Chiar autoare recunoaște că, după publicarea cărții, a primit numeroase mesaje de la femei din Iran care îi mărturiseau că se identifică enorm cu destinul personajului principal.

Trecând de toate aceste detalii care ar trebui cunoscute la momentul începerii lecturii, „Cel care mă așteaptă” m-a atins profund. Masumeh este o femeie care întruchipează puterea de a trece peste orice în viață, iar viața ei nu este una deloc ușoară. Cartea urmărește câteva decenii de transformări și suferințe ale eroinei, care la vârsta de 16 ani este pedepsită pentru faptul că s-a îndrăgostit (deși iubirea ei era mai mult platonică) și este forțată să se căsătorească cu un bărbat pe care îl cunoaște abia în ziua nunții. Numai că această căsătorie nu este deloc așa cum Masumeh s-ar fi așteptat, pentru că soțul ei este un bărbat inteligent, deschis la minte, care îi permite lucruri ce îi erau interzise în familia de origine, precum ieșirea pe stradă fără voal sau chiar continuarea studiilor. Însă aceste avantaje sunt plătite cu prețul neimplicării soțului în viața de familie, el fiind mai mult absent și neîngrijindu-se aproape deloc de soarta lui Masumeh și a celor trei copii pe care îi vor avea împreună, din cauza implicării exagerate în viața politică a țarii.

Romanul surprinde perioada de dinainte și de după revoluția iraniană, iar modificările ce au loc în societate sunt surprinzătoare, uneori absurde, deși ele chiar au avut loc în realitate. Toate întâmplările din viața lui Masumeh vor fi gestionate de aceasta cu tărie, ca fiind fapte firești, deși suferința ei este enormă. Femeia reușește să-și mascheze nefericirea, dedicându-și întreaga viață copiilor. În finalul romanului, ea este pusă în fața unei decizii extrem de dificile, fiindcă are posibilitatea de a alege să-și continue restul vieții alături de bărbatul de care s-a îndrăgostit în adolescență sau să renunțe la fericirea ei târzie, de dragul copiilor și pentru a nu fi complet renegată de societate. Ce alege Masumeh rămâne de văzut prin lecturarea romanului, despre care vă asigur că o să vă umple de revoltă și o să vă transmită o emoție extrem de profundă, cum puține cărți reușesc să o facă.

Vă voi lăsa un pasaj din carte, reprezentativ pentru aceasta:

“Adesea mă întreb ce mi se cuvine cu adevărat și dacă am avut vreodată ceva care să-mi fie destinat mie sau dacă, dimpotrivă, n-am făcut decât să particip, să fiu victima destinului pe care l-au avut bărbații din viața mea, a idealurilor și obiectivelor lor. Fusesem sacrificată pentru onoarea tatălui meu și a fraților mei, plătisem pentru idealurile soțului meu și a alegerilor lui de erou și, de asemenea, pentru datoriile față de țară ale copiilor mei. Dar eu cine eram? Soția unui criminal, a unui trădător al țării sale sau a unui activist care luptă pentru libertate? Mama unui mujahedin? Sau mama disperată a unui soldat, luat prizonier și apoi eliberat? De câte ori, în viața mea, reușisem să mă ridic de jos și fusesem doborâtă din nou la pământ și zdrobită, știind că n-am meritat-o niciodată? Nu fusesem niciodată lăudată și aclamată pentru însușirile mele și forța mea, ci pentru cele ale bărbaților mei și, la fel, reproșurile și acuzațiile nu depinseseră de mine și de greșelile mele, ci de cele presupuse ale soțului și fiilor mei. Era ca și cum eu n-aș exista, ca și cum n-aș avea nici un drept. Când trăisem și muncisem pentru mine însămi? Când avusesem dreptul să decid? Când fusesem întrebată ce îmi doream cu adevărat?” 

Comments

    1. Post
      Author
      Ingrid

      A fost un final frustrant, dar m-am gândit mult și am reușit să o înțeleg pe Masumeh până la urmă… Probabil dacă facea alegerea inversă, gestul ei era considerat un fel de crimă pentru societate, dar mai ales pentru copiii ei. Alegerea ei se făcea cumva între copii și iubirea față de un bărbat, iubire care însă nu-i oferea certitudinea că va dura sau chiar că e o iubire adevărată. Ce ar putea să aleagă o mamă până la urmă, mai ales într-o societate ca cea descrisă în roman? 🙁

      1. anasylvi

        Asa e, insa copiii erau deja mari si foarte egoisti. As fi vrut ca ea sa lupte mai mult, nu atat pentru iubirea unui barbat, cat pentru afirmarea ei personala si propriile ei dorinte.

Leave a Reply