Romanul „Supunere” – o imagine a Franței sub conducere musulmană

Am să încep această recenzie prin a vă spune că romanul scris de Michel Houellebecq este publicat pe 7 ianuarie 2015, exact în ziua în care, în Paris, are loc atentatul terorist de la redacția revistei Charlie Hebdo, soldat cu 12 morți și 11 răniți.

În cartea „Supunere”, autorul surprinde o Franța a anilor 2022, când în urma unor alegeri prezidențiale marcate de interese și legături între diferite partide, ajunge la putere reprezentantul Frăției Musulmane, un partid islamic care devine din ce în ce mai popular în Franța, ajungând să capete încrederea populației.

Personajul principal al romanului, cel prin intermediul căreia se transmite mesajul cărții, cel care reflectă atitudinea tuturor europenilor, emblema societății europene a secolului XXI este Francois, profesor universitar la universitatea Sorbona din Paris. Francois este un intelectual, un profesor cu o teză de doctorat de 800 de pagini, autorul unui număr impresionant de articole publicate în reviste de specialitate, mulțumit cu locul călduț de la universitate.

Liniștea și, totodată, mulțumirea de sine se modifică pe fondul schimbărilor sociale cu care se confruntă Franța după instalarea puterii islamice. Universitatea Sorbona îi elimină pe profesorii ce nu îmbrățișează religia musulmană, oferindu-le acestora o remunerație semnificativă pentru a se mulțumi cu mediocritatea ieșirii la pensie și încetării activității didactice. Mai mult decât atât, cafenelele și restaurantele se închid, femeile nu mai poartă pantaloni și fuste mulate, ci încep a purta văl sau chiar burka. Pe scurt, schimbările sunt multe și sunt semnificative.

Reacția lui Francois la toate aceste schimbări sociale este de a fugi. Inițial fuge din Paris într-un loc uitat de lume, reîntorcându-se ulterior. Eșuează și în viața sentimentală, singura femeie pentru care începuse să simtă ceva, părăsind Franța pe aceleași motive ale schimbării politice. Încearcă ulterior să se izoleze într-o mănăstire pentru a se călugări, dându-și seama după scurt timp ca nu e pentru el și renunțând.

Când însă vrea să iasă din mediocritate, reia legăturile cu Rediger, un coleg care a ales să se convertească, îmbrățișând religia musulmană, obținând astfel un post de profesor la universitatea din Sorbona care acum purta numele de Sorbona Nouă și un loc în politică. Impresionat fiind de viața îmbelșugată pe care o duce acesta, devine din ce în ce mai aproape de pasul final al supunerii. Vede la acesta cum se bucură de bucate alese, scumpe, de o casă mare și elegantă și, poate cel mai marcant lucru, vede cum acesta se bucură de efectele poligamiei, având 3 soții dintre care una abia împlinise frageda vârstă de 18 ani, toate supuse și iubitoare.

Pasul final al supunerii nu îl voi menționa în recenzie, oferindu-vă șansa de a descoperi singuri până unde tinde omul să ajungă în momentul în care își dă seama că e posibil să cadă în desuetudine, ce alege și de ce nu alege să lupte cu forțele politice, cu schimbarea, alegând să i se supună.

Romanul nu oferă o lectură ușoară pentru seară. El nu e menit a stârni simțurile estetice si artistice ale cititorului, ci acelea ale crudei realități. Autorul ne plasează într-o Europă reală, în care oamenii înșiși aleg ca cei care îi conduc să le ofere ceva diferit și să li se supună necondiționat. Trăim într-o societate a extremelor, în care oamenii fac alegeri extreme. M-am întrebat de ce ar alege religia musulmană, o religie care oferă o cultură total diferită de cea a noastră. Poate pentru că poporului european îi lipsește caracterul religios al regulilor, caracter ce le oferă mai multă forță. Poate că poporul european simte o repulsie împotriva politicii bazate pe o utopică libertate și democrație. Poate pentru că simte nevoia unei stabilități în ceea ce privește instituția familiei și poate că există dorința de a adera la un set de valori clare, constante și puternice.

Am să închei această recenzie prin a vă încuraja să citiți cartea pentru a reuși să înțelegeți nevoia continuă a oamenilor de a se supune, plecând de la o idee lansată de personajul Rediger care spunea următoarele: „Punctul de vârf al fericirii omenești se află în supunerea absolută.”

Iar noi, oamenii de pretutindeni, trebuie să promovăm pacea, respectul și empatia în fața semenilor noștri de peste granițe.

 

 

Leave a Reply